Violența, în toate formele de manifestare – agresiune verbală, nonverbală, atitudinea ironică – a devenit, din păcate, o problemă acută în școlile românești, cu impact direct asupra actului educațional.
Pe zi ce trece, avem de-a face cu tot mai multe cazuri în care cadrele didactice sunt amenințate, umilite sau chiar agresate fizic de către elevi sau, chiar mai grav de atât, de către părinții acestora.
Avem Guvern. Tehnocrat. Îl avem pe domnul Adrian Curaj la Educație, care vine tot din mediul universitar, ca majoritatea predecesorilor săi. Însă promite reforme și pentru preuniversitar. Și chiar dacă cele două, apoi treisprezece, apoi douăzeci de pagini ale programului de guvernare au fost contestate și catalogate ca fiind doar o schiță, fără a intra în detalii pe fiecare domeniu în parte, încercăm să îi acordăm credit noului Executiv, chiar dacă dinspre Ministerul Finanțelor Publice adie un vânt F.M.I.-st prevestitor de austeritate Până la proba contrarie, avem o doză de optimism și suntem dispuși să devenim parteneri de discuție cu noii specialiști de la Guvern.
În limba greacă, Decalog înseamnă zece cuvinte cu rol de reguli religioase pentru creștini și iudei. Sunt respectate cu sfințenie cuvintele acestea de către oamenii care cred în Dumnezeu.
Organizația ”Salvați Copiii” a pus pe hârtie un manifest cu 10 porunci cu rol de semnal de alarmă, tras încă o dată în al 13-lea ceas, pentru salvarea unei țări. Prin EDUCAȚIE. Noi, sindicatele, și societatea civilă în întregul ei, am tras atâtea semnale de alarmă, că le-am pierdut de mult șirul.
Sala de festivități a Colegiului Național ”Sf. Sava”, luni, 5 octombrie 2015 – Ziua Mondială a Educațorului. Plină de profesori și jurnaliști. Primele rânduri rezervate invitaților de seamă, celor care ne conduc, înșirați cam pe jumătate de pagină A4. Confirmaseră prezența. N-a venit niciun șef de partid, n-a venit nici președintele României-profesor și nici altcineva de la Cotroceni. Au fost doi miniștri – Sorin Cîmpeanu și Liviu Pop, un fost ministru – Ecaterina Andronescu. Și cam atât.
În anul în care România intră în război, al doilea mondial, 1941, apare o lege de salarizare a bugetarilor vremii. Acest act îi dădea unui învățător definitiv cu 8 gradații – 17.150 de lei, acesta fiind cel mai mic salariu din educație. Pe cel mai mare îl lua, în preuniversitar, un profesor definitiv cu 8 gradații – 31.450 de lei, iar în învățământul universitar – un profesor titular cu 7 gradații – 61.800 de lei. În acele timpuri, un judecător și un procuror primeau lunar aceeași sumă – 16.000 de lei, iar procurorul general al ÎCCJ avea cel mai mare salariu din justiție – 64.400 de lei, cu 16.100 de lei mai puțin decât prim-ministrul de atunci. Se constată, așadar, că un profesor din învățământul preuniversitar avea salariul dublu față de un judecător sau procuror!
A început un nou an școlar. Un început cu neliniști și nemulțumiri în rândul cadrelor didactice, dar și cu speranțe. Cu siguranță că în prima zi de școală vom auzi din nou promisiuni de la politicienii care participă la deschiderea noului an și nu știm câte se vor transforma în realitatăți. Astăzi ei sunt generoși, pentru că în prima zi de școală luminile sunt îndreptate către elevi și dascăli.
Carmen Iohannis este profesor de-o viaţă şi Primă Doamnă de jumătate de an. Nu a renunţat la profesia de dascăl, de când soţul ei a devenit preşedintele ţării. Mai predă încă elevilor ei limba engleză şi este plătită pentru asta. Nu cu cât ar trebui, nu cu cât sunt remuneraţi colegii ei din ţările civilizate, unde educaţia e prioritate naţională cu adevărat.
Începutul primăverii anului 1990 a fost și începutul unui drum al câtorva profesori nemțeni și vâlceni, inițial, apoi a zeci și zeci de mii. Drum care continuă de un sfert de secol, iar dascălii noștri merg înainte, trec de obstacole cu optimism pentru o educație mai bună a României.
Cu câteva zile înainte de începerea oficială a campaniei electorale și cu aproximativ o lună înainte de primul tur pentru prezidențiale, apare un super dosar – caracatiță, cu implicarea a zeci de persoane, din care nouă foști miniștri, manageri ai marilor companii de IT, oameni de afaceri, un primar, un fost sportiv, iar lista este, în continuare, deschisă.
Ce reiese din datele făcute publice până acum este incalificabil. Iar povestea merge mai departe!
Educația noastră cea de toate zilele a devenit brusc tema interesantă pentru toți actorii politici. Este pe toate programele de televiziune și de guvernare, pe buzele tuturor, în teoria tuturor, nu la fel de prezentă însă și în practică. Dar nu ne miră, știm cum e în anii electorali, am mai trăit câțiva. Știm prea bine scenariul, știm că dintr-o dată am devenit interesanți, știm că reprezentăm doar niște voturi, dar voturi importante pentru ei. Este o situație care nu ne face deloc plăcere, ne umilește!
Simion Hancescu 