Încă o Zi în care Educația e ignorată de clasa politică

Sala de festivități a Colegiului Național ”Sf. Sava”, luni, 5 octombrie 2015 – Ziua Mondială a Educațorului. Plină de profesori și jurnaliști. Primele rânduri rezervate invitaților de seamă, celor care ne conduc, înșirați cam pe jumătate de pagină A4. Confirmaseră prezența. N-a venit niciun șef de partid, n-a venit nici președintele României-profesor și nici altcineva de la Cotroceni. Au fost doi miniștri – Sorin Cîmpeanu și Liviu Pop, un fost ministru – Ecaterina Andronescu. Și cam atât.

Toți au fost trecuți absenți. Absența asta va rămâne nemotivată și noi, dascălii, vom umbla și la nota de la purtare. Considerăm că am dat destule avertismente.

E a doua oară când la Cotroceni avem un profesor, dar acesta e primul din preuniversitar. Ca și în 1996, am vrut și am sperat că am votat schimbarea. Tot ca în 1996, suntem dezamăgiți.

Îi invitasem la o discuție despre educație, acest domeniu pe care clasa politică îl clamează lozincard ca fiind “prioritate națională”. Au lăsat scaunele goale, au lăsat profesorii să îi aștepte. O absență impardonabilă care îi va costa pe toți, de toate culorile și doctrinele. Acest gest este o dovadă a lipsei de respect față de toți dascălii din această țară.

Am discutat, fără ei, de problemele mari cu care fiecare dascăl se confruntă zilnic în fața elevilor, de școli fără apă curentă, de bănci rupte în care stau, de cele mai multe ori, prea mulți elevi pentru o clasă, elevi care nu au manuale, care le folosesc pe cele ale colegilor mai mari, dacă sunt norocoși. Dacă nu, învață cum pot și fără manuale, se descurcă într-un fel sau altul omul de la catedră. Am mai vorbit noi între noi și despre banii din buget pe care, cică, îi merită învățământul – 6 la sută din PIB, așa cum scrie undeva în Legea educției, dar nimeni nu ia acest amănunt în seamă. Ministrul Educației a promis că se bate pentru 4,5 % din PIB în anul 2016. Cei care decid însă, au fost absenți.

Am mai discutat de reforma curriculară, atât de imperios necesară.Programele școlare nu mai au nicio legătură cu realitățile din România. Furnizăm elevilor informații, multe, inutile, dar nu-i învățăm să aplice ceea ce învață și astfel integrarea lor în câmpul muncii este dificilă.

Zicea doamna Ecaterina Andronescu că e vina profesorilor că nu i-au educat bine pe actualii adulți care ne conduc, nu i-au educat să fie responsabili. De aceea scaunele unde trebuia să se afle unii dintre ei, au fost aseară goale.

Acești politicieni fac legile țării și se vede care e rezultatul ultimilor 25 de ani. Educația a avut, în această perioadă, două legi, ambele cârpite impardonabil de mult. Legea 84/1995 prin aproximativ 150 de acte normative, iar Legea 1/2011ridicată în slăvi de fosta Putere s-a modificat, de bună ce a fost, prin patru ordonanțe de urgență. Cerem prea mult, oare, când spunem că vrem o lege stabilă, valabilă măcar pentru un ciclu complet de învățământ. Acest lucru poate fi făptuit dacă la elaborarea ei vor fi implicați toți reprezentanții beneficiarilor actului educațional, sindicatele și repezentanții partidelor politice-care trebuie să lase orgoliile de o parte și să nu uite că educația este un bun al tuturor.

Dacă sunt ani buni de când n-am mai închis școlile pentru a obține o fărâmă dintr-un drept al nostru, asta nu înseamnă că n-o putem face din nou. Înseamnă doar o dovadă de răbdare exemplară. Dar și răbdarea are o limită și să nu rămâneți surprinși dacă într-o zi stilourile dascălior vor înceta să mai pună, pentru o perioadă, note.

Se face acum un an de când un domn profesor ne predă o lecție a ”lucrului bine făcut”. Dar nici teoria nu am prea înțeles-o, de practică ce să mai spunem?! Cât să mai așteptăm să începem împreună rezolvarea problemelor din educație?

Până ne răspundeți dvs., noi vă spunem La mulți ani, domnule profesor-președinte! A fost și ziua dumneavoastră ieri! Și a celor care v-au învățat pe dumneavoastră cum să-i învățați pe alții, dar și cum să-i respectați.

La mulți ani tuturor oamenilor școlii!