Istoria unui salariu de profesor român

În anul în care România intră în război, al doilea mondial, 1941, apare o lege de salarizare a bugetarilor vremii. Acest act îi dădea unui învățător definitiv cu 8 gradații – 17.150 de lei, acesta fiind cel mai mic salariu din educație. Pe cel mai mare îl lua, în preuniversitar, un profesor definitiv cu 8 gradații – 31.450 de lei, iar în învățământul universitar – un profesor titular cu 7 gradații – 61.800 de lei. În acele timpuri, un judecător și un procuror primeau lunar aceeași sumă – 16.000 de lei, iar procurorul general al ÎCCJ avea cel mai mare salariu din justiție – 64.400 de lei, cu 16.100 de lei mai puțin decât prim-ministrul de atunci. Se constată, așadar, că un profesor din învățământul preuniversitar avea salariul dublu față de un judecător sau procuror!

O altă lege din sistemul bugetar, care merită a fi amintită, este cea din anul 1974, care a fost în vigoare până în 1990, când în România a venit democrația mult așteptată, dar greșit înțeleasă și prin schimbarea foarte des a legilor sau prin neaplicarea lor. Această lege avea 41 de clase de salarizare, iar salariile cele mai mari din preuniversitar erau pe poziția 31, care reprezintă 3.675 de lei, prima clasă fiind reprezentată de salariul minim pe economie, iar clasa 41 de retribuția maximă a personalului din unitățile de stat. Se deduce că salariile din învățământul preuniversitar erau poziționate în treimea superioară.

Astfel, din 1974 până în 1990, un profesor cu studii superioare și gradul didactic I pornea de la 2.610 lei și ajungea, la finalul carierei, la 3.675 de lei. Un profesor definitiv cu Institut pedagogic pornea de la 1.780 de lei și ajungea, după peste 26 de ani, la 2.370 de lei, fără niciun grad didactic. Un învățător cu liceu pedagogic avea, la debut, 1.615 lei, iar la final – 2.260 de lei.

În sistemul universitar, un profesor pornea de la 4.315 lei și ajungea la 5.525 de lei, în timp ce un conferențiar avea, de-a lungul carierei, între 3.675 de lei și 4.530 de lei.

Tot în perioada 1974-1990, un medic primar de specialitate, cu gradul I, avea între 3.500 de lei și 4.975 de lei.

Cel mai mare salariul din justiție era atunci al președintelui de tribunal și al procurorului șef, adică 4.530 de lei, în timp ce un procuror pleca de 2.610 lei și putea ajunge, în funcție de vechime și grade, la 4.315 lei.

Se constată că salariul unui procuror cu gradul cel mai mare era egal cu salariul unui profesor universitar la început de carieră și cu 640 de lei mai mare decât al unui profesor cu gradul didactic I din învățământul preuniversitar!

Astăzi un profesor debutant din învățământul preuniversitar are un salariu brut de 1.300 de lei, un profesor cu gradul didactic I și peste 40 de ani de muncă obține un salariu brut de 2.800 de lei. Un conferențiar are un salariu brut de 3.327 lei, iar un profesor universitar 5.127 lei. In justiție lucrurile s-au schimbat radical. Acum un judecător debutant de la o judecătorie are un salariu de aproximativ 6.000 de lei, ajungând până la aproximativ 15.000 de lei pentru un judecător de la Curtea de Apel.

Concluzia este că, dacă până în anul 1989 salariile din învățământ erau apropiate de cele din justiție, așa cum stau lucrurile în multe state și în prezent, astăzi salariile din justiție sunt de peste cinci ori mai mari decât cele din învățământ! Cu un asemenea mod de abordare este evident că România nu poate emite pretenții de a ajunge în rândul țărilor civilizate, pentru că progresul națiunii nu poate fi garantat, în condițiile în care, din cauza salariilor umilitoare, nu poți ajunge la un învățământ performant, cel care este motorul dezvoltării economice!

Acum se proiectează o nouă lege de salarizare pentru sectorul bugetar. Rămâne de văzut dacă salariații din învățământ vor rămâne “cenușăreasa” sectorului bugetar, așa cum s-a întâmplat în ultimii 25 de ani sau acest statut, deloc de invidiat, va fi înlocuit de unul pe care-l merită pe deplin. Să sperăm că va fi a doua variantă.

 

This entry was posted in Stiri. Bookmark the permalink.

5 Responses to Istoria unui salariu de profesor român

  1. Dan Remus says:

    Nu neaparat istoria asta ar trebui sa fie declicul in a “pozitiona” profesorii mai sus in grila de salarizare cat faptul ca s-a clamat si se clameaza de catre absolut toate guvernele post-decembriste si de catre toate partidele politice ca educatia este PRIORITATE NATIONALA! Daca este o prioritate nationala atunci sa o faca sa fie prioritate nationala. Daca nu, inseamna ca stati cu niste ipocriti la masa negocierilor!

    • În negocierile de până acum, am reușit pași importanți și așteptăm să se transpună în practică aceste rezultate, pentru a plasa personalul din educație acolo unde îi este locul, pe o poziție prioritară.

  2. Florin Vacarelu says:

    Luptați și pentru introducerea în statutul profesorului de a fi autoritate publica! Iar salariul decent pentru debutant este de 2000 lei net!

  3. ioanadum says:

    Printre prostiile prostiilor e treaba cu cei 10% spor pentru debutanti, pe care cand treci la 6-10 ani vechime in invatamant, ti-i ia inapoi. Deci tu cu o vechime de 6 ani, castigi mai putin decat cel care abia intra in sistem..

Leave a comment