Despre Simion Hanescu

M-am născut la data de 21 ianuarie 1962, într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu – Bucovina, în localitatea Poieni – Solca, județul Suceava.

Am absolvit Școala Generală din localitatea natală, după care am urmat cursurile Liceului “Petru Rareș” din Suceava.

O parte dintre dascălii pe care i-am avut în școala generală și în liceu au fost modele pentru mine și mi-au dat impulsul de a mă orienta către cariera didactică, pas pe care l-am făcut fără să-l regret.

În anul 1985 am terminat cursurile Facultății de Tehnologie Chimică-Specializarea Chimie-Fizică din cadrul Institutului Politehnic București și am primit, prin repartiție guvernamentală, postul de profesor titular pe catedra de fizică și chimie de la Școala Generală Nr. 6 din Slobozia, județul Ialomița, școala care avea 1.600 de elevi și un colectiv de cadre didactice tinere. Punând în aplicare ceea ce am învățat în facultate și trăgând cu ochiul la colegii cu experiență, mi-am luat în serios rolul de profesor și diriginte, iar rezultatele profesionale nu au întârziat să apară, având, încă din primii ani de catedră, elevi care s-au calificat la fazele naționale ale olimpiadelor de fizică și de chimie.

Din anul 1994 am devenit, profesor titular la nou înființata, de atunci, unitate de învățământ – Liceul de Artă “Ionel Perlea”.

În anul 1995 am absolvit și Facultatea de Chimie din cadrul Universității București- Specializarea Chimie-Fizică.

Am intrat în mișcarea sindicală în anul 1990, iar la începutul anului 1992, împreună cu un grup de lideri de sindicat, am constituit Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ Ialomița, organizație care a avut la început aproximativ 400 de membri și care s-a afiliat în același an la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, ajungându-se ca membrii acestei organizații să reprezinte, după câțiva ani, peste 95% din totalul salariaților din învățământul ialomițean.

În perioada 2002-2007 am ocupat funcția de vicepreședinte al FSLI, în anul 2007 am devenit prim-vicepreședinte al FSLI, iar din anul 2010, odată cu retragerea domnului Aurel Cornea, ocup funcția de președinte al celei mai mari federații sindicale din învățământ și din România, federație care numără în prezent 173.500 de membri.

Nu au lipsit, după anul 1990, nici ofertele de a intra în politică dar, de fiecare dată, am declinat aceste propuneri, considerând că, odată intrat într-un partid, devii prizonierul acestuia și părtaș la lucruri de care să-ți fie rușine. Riști, cu alte cuvinte, să derapezi ireversibil, chiar dacă ești om de bună credință.

Misiunea pe care o avem noi, liderii de sindicat, este dificilă, mai ales în contextul actual, când, din cauza degradării alarmante a statutului socio-profesional al salariaților din învățământ, nemulțumirile sunt foarte mari. Mulți dintre colegii noștri consideră că sindicatul poate și trebuie să le rezolve pe toate, dar există și aici limite.

Oamenii trebuie să fie conștienți, atunci când întreabă “ce mai face sindicatul pentru noi?”, că domniile lor, membrii de sindicat, sunt o componentă fundamentală a sindicatului, de care depinde forța acestuia. În rezolvarea problemelor majore, fără implicarea membrilor de sindicat, liderul de sindicat este ca un comandant de oști care se trezește singur în fața inamicului.

În calitate de președinte al FSLI, zilnic mă confrunt cu problematica complexă generată de legislația ambiguă sau deficitară din domeniul educației, dar și de modul greșit de aplicarea a actelor normative, fie din neștiință, fie din rea-voință.

În urma demersurilor făcute către instituțiile statului, au fost rezolvate multe probleme ale membrilor de sindicat dar, din păcate, problemele fundamentale legate de finanțarea învățământului, costul standard per elev, programele școlare sau salarizarea personalului din educație, așteaptă încă soluționarea.

Mi-ar plăcea ca procentul realizărilor să fie mult mai mare, însă acest lucru ar fi posibil dacă decidenții ar fi mai receptivi și mai bine intenționați față de sistemul educațional.

Manifest o atitudine receptivă la critica obiectivă și constructivă, apreciez bunătatea inimii, sinceritatea și corectitudinea oamenilor, detest egoismul, răutatea și ipocrizia acestora, nu am interese ascunse, iar ceea ce fac, zi de zi, pleacă din partea nepervertită a sufletului.

Sunt căsătorit din anul 1990, soția mea fiind profesoară de chimie și avem un fiu, student în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universității București.