Educație cu Curaj, maximum un an!

Avem Guvern. Tehnocrat. Îl avem pe domnul Adrian Curaj la Educație, care vine tot din mediul universitar, ca majoritatea predecesorilor săi. Însă promite reforme și pentru preuniversitar. Și chiar dacă cele două, apoi treisprezece, apoi douăzeci de pagini ale programului de guvernare au fost contestate și catalogate ca fiind doar o schiță, fără a intra în detalii pe fiecare domeniu în parte, încercăm să îi acordăm credit noului Executiv, chiar dacă dinspre Ministerul Finanțelor Publice adie un vânt F.M.I.-st prevestitor de austeritate Până la proba contrarie, avem o doză de optimism și suntem dispuși să devenim parteneri de discuție cu noii specialiști de la Guvern.

O ultimă varianță a planului pe care Guvernul Dacian Cioloș și l-a conturat cuprinde, în ceea ce privește educația următoarele:

  • „începerea procesului de aducere a tuturor şcolilor la standarde minimale de funcţionare şi garantare a siguranţei (autorizaţii ISU, autorizaţii sanitare, prevenţie prin pregătirea pentru situaţii de urgenţă)”;
  • „continuarea procesului de elaborare a unui nou curriculum şi asigurarea condiţiilor de implementare, inclusiv pregătirea adecvată a cadrelor didactice”, inclusiv prin „restructurarea sistemului de formare iniţială a cadrelor didactice prin programe universitare de master”;
  • “dezvoltarea mecanismului actual de finanţare a învăţământului preuniversitar”
  • ”corelarea educaţiei cu piaţa muncii”;
  • „mutarea accentului în actul educaţional de pe transmiterea de informaţie pe crearea de competenţe pentru viaţă pe baza nevoilor de dezvoltare personală şi umană. Promovarea educaţiei inclusiv prin cultivarea toleranţei, nediscriminării şi acceptării diferenţei în şcoli şi în societate”.;
  • redefinirea statutului cadrului didactic în societate prin salarizare, carieră, criterii de evaluare a performanţei, autonomie educaţională şi integritate şi reducerea birocraţiei şi eliminarea sarcinilor administrative inutile pentru personalul didactic în domeniul educaţional.

Analizând aceste obiective, este evident că majoritatea lor sunt neactuale, așteptate de 25 de ani de sistem, iar transpunerea lor în practică necesită timp. Oamenii școlii doresc lucruri concrete și realizabile într-un timp scurt.

Noua echipă are la dispoziție maximum un an. Clepsidra a fost întoarsă alaltăieri, pe seară, 17 noiembrie 2015, întâmplător chiar de Ziua internaţională a elevilor şi studenţilor.

Domnul Curaj sublinia, în timpul audierii în comisiile Parlamentului că ”este extrem de importantă continuitatea. Lucrurile majore s-au întâmplat când s-a respectat această continuitate. Va trebui sa corectăm și să operaționalizăm, dar pentru mine e extrem de importantă continuitatea”.

Indiferent de culoarea Guvernului, chiar dacă acesta este incolor sau multicolor, este importantă continuitatea. Dar la noi, de peste 25 de ani, legile se schimbă în totalitate sau se modifică consistent cu pixul roșu, galben sau albastru. Și astfel, nu reușim să ajungem la un rezultat bun pentru copiii noștri, care atunci când intră în clasa I, nu știu sigur ce examene au de dat în anii care urmează. De aceea e bună continuitatea. De aceea e bine să ne asumăm un program pe termen mediu și lung, pentru că e nevoie de timp, nimic nu se schimbă peste noapte. Important este să începem schimbarea și să se respecte obiectivele urmărite.

”Mă voi lupta cu toate armele posibile, și cu sufletul, și cu mâinile, pentru un buget cu sens”, mai spunea noul ministru. Curajoasă afirmație. Parcă și vezi desfășurarea de forțe și îndârjirea pentru câștigarea sensului unui buget. Buget despre care o lege zice că trebuie să fie 6% din PIB. Dar nu este și nu va fi peste noapte. Importantă este continuarea creșterii lui de pe la 3,9% cam cât este acum, la 6%, într-un timp cât mai scurt, fără a stagna și fără a o lua de la zero odată cu venirea altui guvern.

”Ce frumos ar fi ca elevii să poată să asocieze fizica cu experimentele. Știința în școală o văd făcându-se, nu învățând”, spunea domnul Curaj în Parlament. Noi strigăm de ani de zile, că timpul trece, evoluăm, noile generații sunt mai deschise la minte decât am fost noi, astfel că nu le mai putem preda teoriile prezente în manualele din altă epocă, fără a le explica practic la ce le folosesc ele, dincolo de poarta școlii. Cred că noul ministru preda la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti și la SNSPA nu doar simple teorii.

În prima sa zi la minister, Adrian Curaj a pus, fără frică, punctual pe I – ”Investiţia în educaţie, în cercetare, în inovare, în antreprenoriat reprezintă şanse pentru ţara aceasta, competitivitatea ei…. cred că sunt lucrurile care ne leagă şi ne apropie”.Mi-ar plăcea ca acest curaj să-l manifeste și în cadrul ședințelor de Guvern și în Parlamentul României.Promitem că, la semnalul domniei sale, scoatem zeci de mii de oameni în stradă pentru a-l susține, dacă va cere creșterea alocațiilor bugetare pentru educație, precum și salarii motivante pentru dascăli și nu va fi ascultat.Și de fapt, “strada” care a adus guvernul de tehnocrați asta a cerut, printre altele.

Este o listă lungă de proiecte care trebuie implementate la Ministerul Educației, ”dar unele se vor putea face, iar pentru altele o să spun: cred că trebuie să punem semințele de viitor“. Guvernul Cioloș se angajează ca în decembrie să vină cu o serie de măsuri detaliate, când bugetul pe 2016 va fi gata, ”pentru a avea un plan realist”. Mai e o lună!

SUCCES ȘI CURAJ!

Advertisements
This entry was posted in Stiri, Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to Educație cu Curaj, maximum un an!

  1. Va rog sa fiti cu ochii in patru! Eu nu am incredere nici cat negru sub unghie in acesti asa zisi tehnocrati!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s